luni, 2 iulie 2012

Stăpânul Inelelor - Întoarcerea Regelui (recenzie)

                   “ Trei inele pentru Regii elfilor cei de sub soare,
Şapte pentru ei, stăpânii gnomilor din săli de stâncă
Nouă, Oamenilor care ştiu că-n lumea lor se moare,
Unul pentru Senioru-Ntunecimii fie încă,
Unde-s Umbrele-n Ţinutul Mordor, ca să le găsească
Şi pe toate să le adune un inel, şi altul nime,
Să le ferece pe toate, astfel să le stăpânească,
Unde-s Umbrele-n Ţinutul Mordor, în întunecime .„



A treia parte din trilogia stăpânul inelelor se numeşte „Întoarcerea Regelui”. Ea începe cu plecarea lui Gandalf , împreuna cu Pippin spre Minas Tirith. Între timp Legolas, Gimili şi Aragorn care călătoreau cu armia Rohanului spre Minas Tirith prentru a le veni în ajutor în Războiul Inelului , au decis să mearga pe Căile Morţilor un loc în care umbrele morţilor fuseseră condamnate să stea până îşi vor îndeplini un jurământ vechi. Ei pornesc acolo împreună cu fii lui Erlond. Aragorn le porunceşte morţilor să se adune , iar aceştia îl ascultă.
Între timp în Gondor (Minas Tirith) oamenii aşteptau întoarcerea lui Faramir, dar şi începerea războiului. Odată cu sosirea nazgulilor (trimişi de Sauron pentru a ataca cetatea) se auzi o trâmbiţă, iar oamenii se înghesuiau la ziduri strigând numele lui Faramir şi al lui Gandalf, care se luptau cu Umbrele. Acestea fură rapid alungate, iar Faramir a fost trimis să vorbească cu tatăl său Denethor (Majordomul Oraşului). Acesta era foarte trist aflând că Boromir era mort şi îşi vărsa nervii pe Faramir (îmi venea să intru în carte să îl bat ) zicându-i că nu va fi niciodata la fel ca Boromir. Faramir era întristat de vorbele tatălui său şi a plecat să apere Pelennorul (cred). A fost adus mort (aşa credea toată lumea) , iar tatăl său a înnebunit şi a încercat să îşi dea foc împreuna. Pippin ştiiind că Faramir încă trăieşte l-a chemat pe Gandalf şi împreuna l-au salvat pe Faramir lăsând-ul pe Denethor să ardă de viu (mwhaha, asta meriţi).
Între timp armata din Rohan sosise şi se lupta cu duşmanii. Domniţa din Rohan , Éowyn, venise pe ascuns, luptându-se cu Witch King (Regele Vrăjitoare? J) ) şi învingându-l , dar fără să scape nevătămată. Tatăl său, Théoden, murise pe câmpul de luptă. Éomer crezând că sora sa e moartă (adică Éowyn) a început să atace cu furie duşmanul până ce acesta s-a retras, dar intrând apoi în Minas Tirith a aflat că sora lui era în viaţă şi a trimis-o la Casele Tămăduirii împreună cu Merry , care încercase să îl înjunghie pe nazgul.
În dimineaţa acelei zile oamenii din oraş zăriră nişte bărci care veneau spre oraş , neştiind dacă sunt duşmani sau nu. Dar spre surpinderea lor zăriră steagul cu un copac , iar deasupra lui şapte (cred că sunt şapte) stele strălucitoare (era steagul lui Aragorn, regele de drept al Gondorului). Dar Aragorn nu a vrut să intre în Oraş nedorind să cauzeze o ceartă din pricina tronului. Ei au ţinut un ultim sfat şi anume au hotărât să se ducă până la Poarta Neagră a Mordorului pentru a atrage atenţia lui Sauron. Şi în câteva zile au şi pornit, ajunşi acolo s-au întâlnit cu mesagerul lui Sauron numit Gura lui Sauron, care dorea să negocieze, dar Seniorii Gondorului nu doreau să negocieze şi atunci au fost prinşi într-o capcană.
Între timp Sam îl căuta pe Frodo , făcând mult zgomot şi în curând orcii şi-au dat seama că mai era cineva prin preajmă , dar fiind proşti, Sam i-a păcălit şi l-a salvat pe Frodo. Ei au pornit apoi spre Oroduin , Muntele de Foc, pentru a arunca Inelul. Pe drum ei întâlnesc mai multe obstacole, reuşind să scape cu bine. Dar chiar în faţa Muntelui , se întâlnesc cu vechiul lor „prieten” : Gollum. Dar Frodo este pus într-o mare dilemă, nedorind să arunce Inelul.
Până la urmă totul se termină cu bine şi sunt o groază de finaluri fericite şi nunţi xD ,dar preferatele mele : nunta lui Aragorn cu Arwen şi a lui Faramir cu Éowyn. Aah, da, dar este şi un final mai trist. Când se duceau spre casă Galadriel, Celeborn, Gandalf şi cei patru hobbiţi s-au înâlnit cu Saruman, care scăpase din Orthanc. Era un cerşetor, care voia să scape din regatul lui Aragorn( dar aparenţele înşală). Cartea se termină cu o ultimă luptă care are loc în Comitat.


Păreri : Despre carte : Volumul al treilea este volumul meu preferat, deoarece toate se termină cu bine şi răul este alungat. Nu prea am ce să spun înafară de faptul că mie mi-a plăcut foarte mult XD şi este destul de diferită de film.
Personaje care mi-au plăcut : Legolas,Sam,Frodo,Pippin (pentru că i-a salvat viaţa lui Faramir),  Faramir, Éowyn (pentru că a dorit să moară în glorie la fel ca tatăl său, dar a tot fost împiedicată de oameni XD) , Sauron (nu aveam nimic cu el, dar mă bucur că a murit, deşi rămâne unul din personajele mele preferate)
Personaje care nu mi-au plăcut : Gollum (dacă ar fi să îl descriu aşa asta aş zice : creatură ciudată şi enervantă şi mai ales trădătoare).
Personaje care mi-au plăcut şi tot odată nu mi-au plăcut XD : Saruman (chiar mi-a fost milă de el pe la final) şi WitchKing (deşi pe el îl pun mai mult în partea negativă pentru că este un bou ).
!! Dacă citiţi cartea trebuie neaparat să citiţi din anexă din „Hronicul regilor şi al cârmuitorilor” partea a 5a numită „urmează o parte din povestea lui Aragorn şi a lui Arwen” !!



  

18 comentarii:

Rose ღ spunea...

Ce font ai folosit? Il ador :X

Smiling Miss spunea...

WoW. Chiar mă întrebam cum sunt cărțile. Le-am câștigat la un concurs în format electronic. Știu că sunt bune, dar nu am avut timp deocamdată. Am primit și am cumpărat foarte multe cărți.
Tu cum stai cu timpul? Cum îți ajunge să citești toate minunățiile astea?:*

Morwen♠ spunea...

@Rose se numeşte Copperplate Gothic Light. XD şi eu îl ador, e scrisul meu preferat :3

"Smiling Miss. Eu am o groază de timp în vacanţe, mă plictisesc de moarte chiar(nu prea e nimic de făcut, doar cărţi,jocuri video şi lenevitul cu prietenii XD). Dacă mă gândesc mai bine şi în timpul şcolii am destul timp :-?

Smiling Miss spunea...

Primul comentariu de când nu există cod de verificare! Ce fericită sunt!!:X
Mulțumesc, Emy:*

EEmy ♥ spunea...

Ihihi,eu nu trebuia sa bag codul oricum si nu se vede diferenta la mine :)).Dar ma bucur ca va e mai bine asa >:D<

rosia_lady spunea...

frumoasă recenzie, eu am citit doar Hobbitul, însă vrea să mă apuc şi eu de Stăpânul Inelelor.

Morwen♠ spunea...

@Mulţumesc :D . Eu n-am citit Hobbitul,dar am de gând să îl citesc, dacă fac rost de carte XD.

Sabryy spunea...

Se pare ca ai citit toate volumele, Morwen. Eu nu am avut inca placerea de a le citi, insa recenzia ta e frumoasa :) Ce zici sa mai pui postari diversificate, nu doar recenzie? :) Doar o parere :*

Nu stiam ca se poate aranja sa nu mai fie nevoie sa bagi codul...cum o faci? As vrea sa pun si eu asa :-?

EEmy ♥ spunea...

@Sabryy, te duci la Setari-> Comentarii si e o chestie cu robot.Selectezi"Nu" :D.Am mai auzit ca unii nu lasa comentarii din cauza codului enervant,so...l-am scos si eu :))

Morwen♠ spunea...

@Sabry Mulţumesc :D . Probabil o să ajungem şi la postări diversificate, dar momentan nu sunt aşa de obişnuită cu blogurile şi postările XD

Law spunea...

am citit-o si pe asta..dar sa fiu sincera,am mai sarit peste catev apagini fiindca era prea multa descriere,ma cam plictisea,dar in rest mi-a placut ca s-a terminat totul cu bine:)
faina recenzie!
si wow,primul comentariu fara codul ala yaayy!:)

Morwen♠ spunea...

@Law Mulţumesc. Adevărul este că şi eu am sărit peste câteva pagini şi peste ultimul capitol . XD

Rucsi. spunea...

filmele sunt super cute, dar cartile trebuie sa fie si mai tari <3.

Iuliks spunea...

Am vazut doar filmele, n-am citit cartile...Dar poate voi avea o data ocazia:D

llory spunea...

Seria LOTR este una pe care as citi`o la nesfarsit, iar filmele sa nu mai vorbesc :D de cate ori prind putin mai mult timp liber fac un maraton :D merita citit si Hobbitul, e la fel de minunata cartea ca si LOTR. <3

Ellena spunea...

eu inca nu le.am citit, dar dupa recenzia ta reiese ca sunt niste carti faine. sper sa apuc sa le citesc <3

Ştefana Alexandra spunea...

Ştii din ce am citit îîn recenziile tale am observat că Trilogia Stăpânul Inelelor e foarte asemănătoare cu Basmele din copilărie, cu Zmei şi vrăjitoare şi răul care pierde în final. Poate o să citesc şi eu cărţile, m-ai făcut foarte curioasă.

Morwen♠ spunea...

@Rucsi. Da, cărţile sunt mereu mai tari.

@Iuliks, să le citeşti, merită.

@llory, sper să pot citi Hobbitul curând. XD

@Ellena, sunt foarte tari. :D

@Ştefana Alexandra. :D Se citesc destul de greu, dar merită. :3