Hei,copii!
Am un articol grozav,proaspat primit de la Deb !
Nu-i asa ca sunteti curiosi ?
Ei bine,si eu am fost.Si pot spune ca m-a impresionat putin mai mult .
Pai,va invit sa cititi si voi ,iar cei care ne ajuta cu campania sa posteze si ei pe blogul lor ,daca vor.
Cel putin un link,daca nu toata postarea.
Multumim !
And thank you Deb ! You are awesome,as always!
Demented Daydreams-Deb Hanrahan
Sunt sigura
ca multi artisti sau scriitori v-ar spune ca ei sunt inspirati de frumusete,de
muzica,sau natura.Ei bine,eu nu sunt una dintre ei.În schimb,sunt inspirată de
o multitudine de vise oribile,care încep cu o frază “Ce s-ar întampla dacă…?”Fiind copil,tatăl meu mă
speria în ultimul hal spunându-mi povestiri despre nenumăratele moduri în care
o persoana neatentă putea muri.Una dintre poveştile lui preferate era despre un
om făcut felii de către motorul cu elice al une bărci,în timp ce înota in lacul
Michigan.Sunt sigură ca el încerca doar sa ma tină in siguranta.Dar mai
tarziu,cand am devenit un tânar adult,m-am regăsit în câteva situaţii
primejdioase,confirmând tot ceea ce mă învăţase tatăl meu.Aşa că acum,sunt
puţin sărită de pe fix si sunt sigură că i-am deranjat chiar şi pe proprii mei
copii.
De
exemplu,când fiul meu avea abia o săptamana,a trebuit să merg la o înmormântare
pentru un membru vârstnic al familiei .La pomană,a izbucnit un foc din şemineu
in jurul camerei.Nu îmi puteam muta privirea de la el.Îmi tot imaginam cum se
declanşează ,iar bebeluşul meu zburând în flăcări.Nebunesc...ştiu.Altă dată,de
câte ori soţul meu mergea undeva cu copii,îmi tot imaginam cum toţi ar fi murit
într-un oribil accident de maşina,corpurile lor neînsufleţite întinse într-un
sanţ de lângă drum.Îmi imaginam înmormântarea si apoi doliul meu.Apoi mă
imaginam vândându-mi casa ,devenind misionara şi mutându-mă în America de
Sud.În momentul în care copii şi soţul meu intrau pe uşa ,mă găseau plângând de
mama focului.Da,a crezut că eram nebună.
Acum copiii
mei sunt adolescenţi,şi sunt pe cont propriu,făcându-şi singuri propriile
lucruri.Dacă cineva nu işi face simţită prezenţa în casă,mă duc în locul meu
întunecat.Scrisul a devenit o metodă pentru mine prin care îmi exprim
visele.Decât să-mi fac griji pentru copiii mei,pot să creez personaje şi să le
pun să trecă prin o grămadă de situaţii oribile.Cred că toţi din familia mea
sunt mai fericiţi de cand am început să scriu,şi sunt extaziată că pot folosi
imaginarul meu pentru a delecta cititorii.
Asadar.Ce pareri aveti? :)
Oh ,fiti pe faza ,pentru ca urmeaza niste suprize frumoase de la Deb ! :)
Vaaa puuup!
8 comentarii:
Deb are o imaginatie foarte bogata.Mie chiar imi place.Nu am incercat niciodata sa imi imaginez lucruri cum ar fi moartea mea. .sau altele descrise mai sus;-s
Wow, chiar că e puţin(mai mult) ciudat... Eu mă gândesc foarte rar la moarte, aşa că nu ştiu cum supravieţuieşte ea cu astfel de gânduri.
Se pare că Vestige e o carte cu totul diferită de ce am citit până acum:).
Dee.
Foarte talentată. Creativitate într-un mod ciudat, dar talent se numește..
Da , chiar e putin ciudat , dar imi place. E putin diferita de ceilalti autori , dar asta inseamna ca si Vestige e o carte diferita fata de ceea ce am citit pana acum.
Chiar ca e ciudat Guest Post-ul, dar si interesant!
WOW! deci nu mai am cuvinte :| e putin ciudat, dar in acelasi timp imi si place, adica eu nu am mai auzit pe nimeni spunand chestii de genu... chiar nu mai stiu ce sa spun.
mda, deci e ciudat guest post-ul asta :D
Ahm, şi eu îmi imaginez chestii de genul ăsta destul de des. În cazul meu, scrisul nu prea ajută :)) BTW, Deb e genială <33
Deb este geniala si talentata. Uneori am si eu momente in care ma gandesc numai la ce e rau, si ma panichez.
Dar de obicei totul se termina cu bine:)
Again, Deb, you are very talented and I wish that in the future, I would be able to read your book<3 Lots of kisses:*
Trimiteți un comentariu