Ascult un vals ameţitor al norilor grei,mult deasupra mea.Am de-a face cu doua mâini goale şi un peisaj lugubru.O inima cu jumătate de suflet.Împrăştii cioburile pe pământul umed şi tresar.Şi doare ,până când eu devin lugubră ,iar peisajul se transformă-n vid.Cad stropi de ploaie străvezii şi vidul îşi formează oglinda.Şi cine sunt ? Rătăcitor în negru absolut.Fără sursă de lumină,îmi văd expresia feţei în oglindă.Şi cine sunt?
Doi ochi mari,prin care lumea-mi e străină.Două buze,prin care cuvintele nu mai ies.Zac înăuntru,parcă înghiţite ,parcă sugrumate,parcă suprimate.Aş vrea să urlu cu ele ,dar nu mai sunt.
Zero,dar aud ploaia.Încerc să-ţi ascult cuvintele,dar ploaia e prea multă şi nu te-aud.Opreşte-o.Te rog.
Şi văd apoi vidul ce mă înconjoară.Şi nu mă întreb de ce.Mă întreb doar ,unde eşti. Şi ştii ce mai aud ?Linişte.Aud liniştea şi mă înspăimântă.
7 comentarii:
Ah! ce sentimente minunat descrise! M-ai lăsat fără cuvinte...
Foarte frumos, ești talentată(ți-am mai spus-o și ți-o repet)!
Ai scris frumos!:)
Ești super talentată! :) Frumos zis...
Multumesc frumos! :)
Eemy, is that you?
Esti geniala!! :*
Dee.
Genial, și cu diacritice, ce puteam să vreau mai mult?
Și pe mine mă înspăimântă liniștea uneori *.*
Eeeeemy: http://vero-cartirecenzii.blogspot.ro/2013/06/2013-summer-challenge-si-versa-nu-stiu.html
Trimiteți un comentariu