joi, 1 august 2013

In My Mailbox :3

Later Edit: Între timp, s-a făcut 1 dimineata, deci pot spune că am întârziat cu postarea. Suuuper.

Bună!

V-am promis postarea asta de ieri. Bine, nu ştiu cât de entuziasmaţi sunteţi voi, dar vă pot spune cât de mult am fost şi sunt eu. În primul rând, i-am sunat pe cei de la Elefant de 3 ori, din oră în oră. Not a big deal. În al doilea, l-am sunat pe curier să-l întreb când naiba ajunge. În al treilea, am alergat prin ploaie ca să-l găsesc. Am deschis pachetul. Am sărit de fericire. Mi-am îmbrăţişat darurile şi mi-am luat inima în dinţi, gândindu-mă că urmează nopţi nedormite, în care ele-mi vor fi aproape. Mâine am iar cursuri de dezbatere; trebuie să fiu în picioare la 8 AM, dar ştiţi ce? Nu-mi pasă. În seara asta termin una dintre cărţile primite. 
Sunt prea frumoase ca să le las să aştepte. Când mă gândesc la toate citatele pe care le voi scoate din ele, simt furnicături în tot corpul. Îhî.

Aaaaaşadar.

Mi-am cumpărat minunăţiile astea cu una dintre cele mai bune prietene; 




Mulţumeeesc, Elefant.ro 

Asta am primit-o de la autoarea de care vă spuneam într-o postare de acum ceva timp:
Thank You!

Pe astea le-am primit de la un prieten:



Şi pe asta am câştigat-o prin schimb, hihi.


Aa, şi să nu uit de minunăţia astaaaaaaa pe care am enşpe mii de cărţi :






















Cum să nu te simţi cel mai fericit om din lume? 
Oricum, când vine vorba de cărţi, niciodată nu vor fi suficiente.
Momentan sunt mulţumită, dar mâine s-ar putea să se schimbe situaţia, hihih.

Regret că n-am reuşit să scriu azi prima parte a provocării, dar promit să postez mâine.
Şiii, cam atât.
Noapte bună ! / Lectură plăcută !

3 comentarii:

furelise spunea...

Ai de capul meu ce frumoase sunt! Nici măcar nu am una preferată, că nu mă pot decide :)) Spor la citit și să te bucuri de ele :*

dark_eyes spunea...

Sa le citesti sanatoasa! Ai multe titluri frumoase acolo :)

Ştefana Alexandra spunea...

Oww felicitări! Şi spor la citit :*