sâmbătă, 21 septembrie 2013

Ce este o carte bună?

   Am amestecat scorţişoara mai bine în cafeaua fierbinte şi mi-am umezit buzele de lichidul negricios şi ademenitor. M-am atins de un material uşor ascuţit şi mi-am dat seama că era colţul noii cărţi pe care promisesem că o voi citi. Am privit-o nonşalant şi am lăsat cana de cafea pe masă, ca să iau în locul ei cartea de lângă mine. Mi-am petrecut degetele peste filele subţiri şi mi-a fost puţin frică, recunosc, să nu cumva să le sfâşii cu atingerea mea. Am parcurs destul de lent primele cuvinte. Era o carte de dragoste pe care nu o mai citisem înainte, dar pe care fusesem încurajat de  toată lumea să o citesc. Tocmai de aceea, mi se părea că avea să fie una dintre cele mai rele cărţi şi nu eram încâtat cine ştie ce de ea. Ce-i drept, nici titlul nu mă prea atrăgea. Încă nu ştiam de ce mă oferisem într-un final să îi parcurg cuvintele. Totuşi, o făceam. Sau, cel puţin încercam.
   Am privit în jurul meu şi mi-am dat seama că nu eram singurul din cafenea cu o carte în mâini. La o masă distanţă, am zărit o siluetă subţire şi agitată care părea cuprinsă pe de-a-ntregul de micul obiect pe care-l savura. M-am întors la lectura mea. Nu a trecut mult pănă când am auzit un chicotit subţire venind din partea fetei care citea în apropiere. Mi-am întors din nou privirea către ea şi m-am bucurat într-un fel că fusesem distras de la ceea ce citeam. Într-adevăr, silueta agitată de mai devreme părea acum mai destinsă ca niciodată. Chicotelile ei îmi gâdilau urechile şi mă ademeneau. La un moment dat, nu s-a mai auzit nimic şi m-am întors din nou la cartea mea de dragoste. Mi-am dat seama că citisem aceeasi frază de cel puţin patru ori şi era nevoie să o citesc încă o dată. Dar cum puteam să citesc, de vreme ce silueta de lângă mine se foia întruna, ca şi când ar fi vrut să plece, dar totuşi să rămână?
   Am mai auzit un chicotit şi apoi, vreme de jumătate de ceas, linişte. Am reuşit să parcurg mai multe pagini din cartea mea, făcând mici pauze în care mă uitam buimac în jur. În scurt timp, cafeneaua s-a golit deloc surprinzător pentru că, de la început nu prea fusese multă lume înăuntru. Mă întrebam de ce se sfârşiseră chicotelile de mai devreme şi mă întrebam ce fel de bancuri conţinea cartea pe care o citea fata de lângă mine.
   M-am foit şi eu puţin în scaun, cu privirea aţintită înspre ea. I-am urmărit expresia feţei şi din ce în ce mai mult se întuneca. M-am întrebat cum era posibil să fii supărat citind bancuri. Fata şi-a dus mână la frunte, dar nu şi-a ridicat privirea din carte. Într-o fracţiune de secundă, ochii ei căpătaseră o sclipire tristă, lichidul amar prelingându-se lin din colţul lor spre bărbie. M-am enervat teribil  şi mi-am închis cartea zgomotos. Nu mai înţelegeam nimic. Cum era posibil ca cineva să râdă, apoi să plângă cu aceeasi intensitate, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat? Citisem destule cărti, dar niciuna nu m-a făcut să trec prin aceeasi roller coaster de emoţii precum s-a înâmplat cu fata de lângă mine. La urma urmei, am decis că citea o carte cu bancuri. Dar cum să plângi la o carte cu bancuri?!
   Mi-am dat seama că o priveam intens şi încruntat tocmai când şi-a ridicat privirea către mine. Pentru prima oară. I-am văzul faţa plânsă şi totodată, colţurile gurii ridicându-i-se într-un zâmbet strâmb, firav. Mi-am relaxat expresia şi i-am zâmbit şi eu. Am petrecut următoarea oră la aceeaşi masă, meditând asupra întâmplării de mai devreme. Mi-am amintit de profesorul de limba română care, de fiecare dată când ne preda despre o operă literară, începea să vorbească din ce în ce mai tare, mai agitat şi mai hotărât. La sfârşit ne spunea că trebuie neapărat să citim cartea respectivă şi că o să ne schimbe modul de gândire. Nu l-am ascultat niciodată. Îmi părea rău.
   Mi-am întors din nou privirea către silueta de lângă mine şi am observat-o strângând puternic cartea la piept, zâmbind. M-am ridicat apoi brusc şi m-am aşezat pe scaunul din faţa ei, fără nicio introducere şi fără niciun pretext legat de faptul că mă autoinvitasem la masa.
   - Ce-a fost asta? am întrebat-o hotărât şi puţin agitat.
   M-a privit nedumerită şi m-am enervat din nou.
   - Asta. Ce bancuri ai tot citit?
   Mi-a zâmbit şi i-am auzit din nou glasul subţire.
   - Nu au fost bancuri. Am citit o carte extraordinară.
   M-am uitat la cartea pe care o aşezase pe masă şi mare mi-a fost mirarea când am descoperit că, de fapt, era aceeaşi carte pe care încercasem şi eu să o citesc şi renunţasem.
   - Adică o carte bună? am insistat.
   - Da. O carte bună. Extraordinar de bună.
   - Ce înseamnă o carte bună?
   S-a gândit puţin şi asta m-a pus şi pe mine pe gânduri, dar aşteptam încă un răspuns din partea ei. A scos un pix din geantă şi m-a întrebat cum mă cheamă. I-am răspuns puţin cam răspicat, cred, pentru că mi s-a părut că îmi evita întrebarea. Mi-a întins apoi exemplarul cărţii pe care tocmai o citise şi am observat că scrisese ceva pe prima pagină.

   O carte bună este  un pas mai aproape de noi înşine şi un pas mai departe de lucrurile care ne împiedică să iubim ceea ce ne înconjoară. O carte bună înseamnă o emoţie cutremurătoare.
Pentru Mihai. 
Cu drag, Emilia.

   I-am zâmbit apoi şi am început să parcurg din nou cuvintele din carte. Rezultatul? Cutremurător de emoţionant.


   Acestea fiind spuse, am răspuns provocării Librăriei Online Libris, intitulată "Ce este o carte bună?". Ţin să precizez că pe site-ul acestei librării veţi găsi o varietate de cărţi online şi că este, de asemenea, o librărie online promiţătoare, care nu m-a dezamăgit. Mulţumesc!

6 comentarii:

Bia H. spunea...

Oh, ce... ce minunat! Super, super, super!
Când scrii o carte? Când scrii o mie de cărţi?
Eu vreau să fiu printre primii care o citesc.

Clau spunea...

ce frumoss :3 Bafta! >:D<

EEmy ♥ spunea...

Bia, multumesc din suflet! Pai, de fapt, sunt in cursul scrierii primei mele carti. Cand va fi gata, te anunt. Multumesc, din nou! :)
Claudiu, merci :3.

rucsandratudoran spunea...

super frumos Emiliaaa <3

EEmy ♥ spunea...

Multumeeeesc, Rucs <3!

filedinpoveste spunea...

O carte bună e aceea pe care o începi cu o uşoară teamă, chiar neîncredere, şi pe care după aceea o recomanzi la toţi prietenii tăi.