A-nceput să plouă, draga mea,
plouă cu regrete şi dorinţe, pe care
tu, dintre toate, n-ai vrut,
sau poate n-ai putut,
nu ştiu,
să mi le plimbi pe lângă
inimă;
Mi-am uitat umbrela, draga mea,
şi-mi cad pe piele lacrimile
tale,
mă ustură de parc-ar fi acid
sulfuric.
Stau, draga mea, mă joc
scrabble în ploaie şi
nu găsesc, nu ştiu cum să fac
să-ţi las cuvintele în
palma pe care ai îngropat-o
în mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu