marți, 13 august 2013

Aseara

Nisipul fin prin care-mi trec degetele imi aduce aminte. Malul spargator de regrete cu sunet suav ma reprimeste in alta amintire. Amintiri peste care timpul a lasat particule de praf, in care am scris cu degetul: Dor.
Aseara, luna se scalda in marea mea. Scantei se departau si se unduiau in ritmul gandurilor mele. Ma gandeam la mine si oh!, ai aparut tu. M-am abandonat in negura indepartata. Te-am imbratisat cu privirea si mi-am amintit ce-am scris cu degetul in praf.
Aseara, m-am plimbat ca o stafie prin regrete sparte. Am stiut ca nu ma vezi. Ca nu ma vede nimeni. Doar cu coada ochiului am vazut astrul cum imi arunca priviri piezise. Am zambit, stii? Da, am zambit lung si disperat. Aseara m-am sufocat cu zambete. Aseara, m-am scaldat cu luna in mare.
Ti-am visat chipul inaintea mea, in spate, in stanga si in dreapta. Unde sa mai merg? N-am putut sa fac ceva. Aseara, n-am putut sa fac nimic. Ai patruns in toate camarutele inimii mele si ai lasat usile deschise. Marea mi le-a inundat si nu mai e loc de tine. Imi pare rau.


E.

2 comentarii:

rucsandratudoran spunea...

e mai bine cu inundația aia...:)

Anca spunea...

nici nu mai știu ce să zic...
VREAU SĂ CITESC O CARTE SCRISĂ DE TINE.