În ultimă instanţă

Pe retină mi-au jucat buzele tale, în timp ce formau, literă cu literă, cuvintele ascuţite. Ţi-am luat faţa în palme şi apoi, nu buzele mele au jucat pe retina ta, ci două irisuri tomnatice. Şi dintr-o dată, te-am văzut cum te evaporai. Dintr-o dată, cuvintele mele au devenit neclare. Te-am ascuns în braţele mele de restul şi te-am purtat cu grijă, în timp ce tu te-ai tot zbătut. Am vânătăi pe mâini şi amintiri fărămiţate.

Îţi scriu, iar cerneala e aproape gata. Ţi-aş mai scrie, dar şi lacrimile sunt la fel. M-ai îmbătat cu fiinţa ta. Sunt mahmură şi de-aş mai avea cerneală, ţi-aş transcrie ritmul inimii mele. Poate aşa m-ai vedea mai bine.