Ştii, mi-au spus să scriu astăzi, mi-au spus să scriu chiar dacă stric totul. Mi-au spus să scriu chiar dacă ochii tăi privesc acum, probabil, spre altceva, chiar dacă timbrul vocii tale e îmbrăţişat de altcineva. Mi-au spus să scriu şi m-au trântit în faţa unor taste pe care le tot ating, le tot apăs, până când, în final, vor râmâne fără culoare. Aşa că uite, scriu. Scriu şi-mi amintesc de mine, fără tine.
Nu ştiu cum să fac rost de mai multă cerneală. Mă gândesc că poate aş putea scrie pe hârtia albă cu lacrimi negre sau cu apa mării, ştii, atunci când cerul se scaldă în ea, în întuneric. Şi aş putea să scriu, fără cerneală. Aş putea să scurg din tine sentimente. Şi cuvinte. Da, cuvinte...
Am văzut în irisul tău moarte. Ai omorât sentimente şi te-am închis în fiinţa mea. Te-am auzit ţipând şi ţi-am dat drumul, iar apoi am văzut dezastrul pe care l-ai făcut în toate cele patru cămăruţe ale inimii mele. Ai distrus tot. Te-am lăsat să pleci, nu pentru că am vrut, ci pentru că te-ai strecurat afară, fără ca eu să ştiu. Sau noi. Sau, ştii, oricine altcineva...
Pe drumul pustiit de paşii tăi,
fantasmele bântuie;
nu-i urmă, nici glas, nici
nimic,
ci vuietul trist
al unui val de amintiri
pierdute.
T.E.
2 comentarii:
Nu pot să îţi spun cât de mult îmi place cum modul în care scrii. Pur şi simplu eşti genială , uneori chiar nu ştiu de unde ai atâta inspiraţie.
"Am văzut în irisul tău moarte. Ai omorât sentimente şi te-am închis în fiinţa mea."
Să nu te opreşti niciodată din scris! :3
Multumesc frumos, acum am vazut comentaiul! <3
P.S. : Intotdeauna va conta parerea ta!
Trimiteți un comentariu