miercuri, 15 ianuarie 2014

Cu soarele, cu luna

Nu mai e mult până când cerul se revarsă,
sau până când mierla îşi umblă glasul în cioc şi
cu fiecare bătaie a aripilor, aud ritmul inimii
tale.
Îmi las genele obosite să-ţi găsească fiinţa şi
tremură precum nuielele de alun
când se apropie, cu soarele, 
cu luna, cu paşii mei mărunţi, 
timizi, mereu la acelaşi
apus.
O rază ce-mi mai bate aşa, 
din când în când, într-o fereastră şi 
caută să-mi soarbă vorbe, sau câteodată, mi le îndeasă.