Cu soarele, cu luna

Nu mai e mult până când cerul se revarsă,

sau până când mierla îşi umblă glasul în cioc şi

cu fiecare bătaie a aripilor, aud ritmul inimii

tale.

Îmi las genele obosite să-ţi găsească fiinţa şi

tremură precum nuielele de alun

când se apropie, cu soarele, 

cu luna, cu paşii mei mărunţi, 

timizi, mereu la acelaşi

apus.

O rază ce-mi mai bate aşa, 

din când în când, într-o fereastră şi 

caută să-mi soarbă vorbe, sau câteodată, mi le îndeasă.