Lost Within Temptation.Continuaaaam

Hei,dragilor !

Stiu ca nu am mai postat de doua zile,imi pare rau.

Mdea,am avut niste complicatii.Dar asta nu mai conteaza.

Partea buna e ca zilele astea o sa am un program extrem de incarcat.Hihi,mereu mi-a placut asta.

Dar,lasand palavrageala de-oparte,am o surpriza din parta lui Deb,pentru voi.

Bine,bine.Nu e gata,dar in curand.Asa ca fiti pe faza :).

Partea a treia

Mama ma strange in brate.Daca nu as fi aici,in situatia in care ma aflu,as considera acest gest extrem de ciudat.Ea nu...Niciodata nu face asta .Reusesc sa vad a doua ambulanta care parcheaza in urma celeilalte.In acel moment,ma intreb unde e mama Bekai.

            Asistentele imping targa cu repeziciune,iar eu si mama alergam dupa ele .

            -Doctor Flinn ! Pacienta grav ranita !

            O femeie in halat alb se grabeste dupa ele,de asemenea.Intra toate patru intr-o incapere in care pe noi nu ne lasa sa intram.

            -Va rugam sa mergeti in sala de asteptare,ne informeaza strict.

            Le aud pasii dincolo de usa si imi dau lacrimile din nou.Mama ma strange de mana si reuseste sa ma duca pe un scaun din sala de asteptare.

            Mirosul spitalului ma face sa vomit.Vad pacienti in scaune cu rotile.Vad pacienti fara un ochi sau fara o mana.Vad pacienti care trebuie sa mearga cu perfuziile dupa ei.Mi se face din ce in ce mai rau,in timp ce lacrimile continua sa se imprastie pe obrajii mei.

            -Va fi bine,va fi bine...,imi sopteste mama in timp ce ma mangaie pe cap.

            Beka imi e sora.Cu ea am facut totul de cand m-am nascut.A fost alaturi de mine cand am facut primii pasi,chiar daca nu eram constiente de nimic pe vremea aia.A fost alaturi de mine cand am suferit prima data in dragoste,cand ma certam intruna cu mama,cand parintii mei s-au despartit,cand m-am mutat la o scoala noua,cand am fost trista,stiind tot timpul cum sa ma inveseleasca.Nu o pot pierde.Nu se poate,pur si simplu.Nu azi,nu acum.

            -Nu azi,nu acum...

            Imi las capul rezemat de spatarul scaunului mizerabil de spital si inchid ochii,cu pleoapele udate de lacrimi.

            -Alo?Domnule Jason?! Striga mama in telefon in timp ce se indreapta spre iesirea spitalului.

            Ma simt de parca as fi in cel mai urat vis al meu.Inainte sa deschid ochii,ma rog sa ma trezesc acasa in patul meu si sa uit de toti si de toate.Nenorocita soarta ma lasa totusi sa zac pe un scaun ruginit dintr-un spital in care prietena mea cea mai buna si mama ei se afla in coma,probabil.Si totusi,nu as vrea s-o cred...

            Beep.Beep.Beep

            Vad o strada ingusta si pustie.Nimic altceva.Nicio alta potecta,nici iarba si parca nici aer.Ma simt sufocata.Alerg pe cararea ingusta sivad un mic punct negru la capatul acesteia.Se apropie.Nu,se indeparteaza.Alerg mai tare,plamanii mei abia rezistand presiunii la care sunt supusa.Clipesc si nu mai vad nimic in fata.Ma intorc si ma regasesc in New York,in fata spitalului Allen si brusc imi amintesc...

            -Beka ! Beka !

            Intru alergand pe holul spitalului,dar nu gasesc pe nimeni.Atat de pustiu,la fel ca poteca ingusta.Luminile palpaie slab,ca si cand as fi in vreun film de groaza.Vad din nou punctul negru.Care acum e mai aproape si a luat forma unui baiat...

            Alerg in directia lui si dintr-o data ne ciocnim.Ochii lui ii intalnesc pe ai mei si incerc sa-mi gasesc cuvintele potrivite pe care sa i le spun.Dar vocea mea e stinsa.Ridica din sprancene,zambeste si merge in partea opusa .Ma intorc in directia lui si nu il mai vad...

            Beep.Beep.Beep

            Imi deschid cu greu pleoapele si o vad pe mama langa mine,sorbind dintr-o cafea de la dozator.Ma priveste incruntata,dand din picior,dar nu spune nimic.Imi mut privirea catre coridorul care duce la sala unde nu am avut permisiunea de a intra.Ma intorc cu privirea la mama si ii arat printr-un semn cu mana ca merg sa ma plimb.Putin ii pasa,bineinteles.

Ma indrept pe acelasi hol ,trecand dincolo de usi si ma regasesc pe un hol si mai mare.

Ma uit inapoi,sa nu cumva sa fi gresit incaperea.Cand ma intorc,ma izbesc de cineva.

            Ridica din sprancene si zambeste vag.

            -I-imi pare rau.Eu...

            -Nicio problema,spune si pleaca mai departe.

            Ma intorc la mama,hotarata ca am gresit coridorul.Cand ajung,doctora cu halat alb de mai devreme discuta ceva cu mama.Nu pot sa le aud,asa ca ma grabesc in directia lor.

            -Ce s-a intamplat? Intreb cu voce aproape stinsa.

            Doctora ma priveste trist si imi mangaie obrazul.

            -Prietena ta e in coma,dar dupa standardele noastre,ar trebui sa se trezeasca intr-o saptamana.In orice caz,nu va faceti griji.Situatia e sub control.Puteti merge acasa sa va odihniti.

            Mama incuviinteaza,iar eu o privesc inca pe doctora.Nu stiu daca ar trebui sa imi fac griji sau nu.Si totusi,prietena mea cea mai buna e in coma ...

            -Si mama ei ?intreb.

            Un minut aproape.

            -Mama ei...ma tem ca am pierdut-o.

~~~~~~~~~~~~~~

Multumesc frumos celor care o cititi si o comentati.

Nici nu stiti cat ma bucur ca imi sunteti alaturi :).

Va pup si ne auzim maine !