Hei,dragilor !
Stiu ca nu am mai postat de doua zile,imi pare rau.
Mdea,am avut niste complicatii.Dar asta nu mai conteaza.
Partea buna e ca zilele astea o sa am un program extrem de incarcat.Hihi,mereu mi-a placut asta.
Dar,lasand palavrageala de-oparte,am o surpriza din parta lui Deb,pentru voi.
Bine,bine.Nu e gata,dar in curand.Asa ca fiti pe faza :).
Partea a treia
Mama ma strange
in brate.Daca nu as fi aici,in situatia in care ma aflu,as considera acest gest
extrem de ciudat.Ea nu...Niciodata nu face asta .Reusesc sa vad a doua
ambulanta care parcheaza in urma celeilalte.In acel moment,ma intreb unde e
mama Bekai.
Asistentele imping targa cu
repeziciune,iar eu si mama alergam dupa ele .
-Doctor Flinn ! Pacienta grav ranita
!
O femeie in halat alb se grabeste
dupa ele,de asemenea.Intra toate patru intr-o incapere in care pe noi nu ne
lasa sa intram.
-Va rugam sa mergeti in sala de
asteptare,ne informeaza strict.
Le aud pasii dincolo de usa si imi
dau lacrimile din nou.Mama ma strange de mana si reuseste sa ma duca pe un scaun
din sala de asteptare.
Mirosul spitalului ma face sa
vomit.Vad pacienti in scaune cu rotile.Vad pacienti fara un ochi sau fara o
mana.Vad pacienti care trebuie sa mearga cu perfuziile dupa ei.Mi se face din
ce in ce mai rau,in timp ce lacrimile continua sa se imprastie pe obrajii mei.
-Va fi bine,va fi bine...,imi
sopteste mama in timp ce ma mangaie pe cap.
Beka imi e sora.Cu ea am facut totul
de cand m-am nascut.A fost alaturi de mine cand am facut primii pasi,chiar daca
nu eram constiente de nimic pe vremea aia.A fost alaturi de mine cand am
suferit prima data in dragoste,cand ma certam intruna cu mama,cand parintii mei
s-au despartit,cand m-am mutat la o scoala noua,cand am fost trista,stiind tot
timpul cum sa ma inveseleasca.Nu o pot pierde.Nu se poate,pur si simplu.Nu
azi,nu acum.
-Nu azi,nu acum...
Imi las capul rezemat de spatarul
scaunului mizerabil de spital si inchid ochii,cu pleoapele udate de lacrimi.
-Alo?Domnule Jason?! Striga mama in
telefon in timp ce se indreapta spre iesirea spitalului.
Ma simt de parca as fi in cel mai
urat vis al meu.Inainte sa deschid ochii,ma rog sa ma trezesc acasa in patul
meu si sa uit de toti si de toate.Nenorocita soarta ma lasa totusi sa zac pe un
scaun ruginit dintr-un spital in care prietena mea cea mai buna si mama ei se
afla in coma,probabil.Si totusi,nu as vrea s-o cred...
Beep.Beep.Beep
Vad
o strada ingusta si pustie.Nimic altceva.Nicio alta potecta,nici iarba si parca
nici aer.Ma simt sufocata.Alerg pe cararea ingusta sivad un mic punct negru la
capatul acesteia.Se apropie.Nu,se indeparteaza.Alerg mai tare,plamanii mei abia
rezistand presiunii la care sunt supusa.Clipesc si nu mai vad nimic in fata.Ma
intorc si ma regasesc in New York,in fata spitalului Allen si brusc imi
amintesc...
-Beka
! Beka !
Intru
alergand pe holul spitalului,dar nu gasesc pe nimeni.Atat de pustiu,la fel ca
poteca ingusta.Luminile palpaie slab,ca si cand as fi in vreun film de groaza.Vad
din nou punctul negru.Care acum e mai aproape si a luat forma unui baiat...
Alerg
in directia lui si dintr-o data ne ciocnim.Ochii lui ii intalnesc pe ai mei si
incerc sa-mi gasesc cuvintele potrivite pe care sa i le spun.Dar vocea mea e
stinsa.Ridica din sprancene,zambeste si merge in partea opusa .Ma intorc in
directia lui si nu il mai vad...
Beep.Beep.Beep
Imi deschid cu greu pleoapele si o
vad pe mama langa mine,sorbind dintr-o cafea de la dozator.Ma priveste
incruntata,dand din picior,dar nu spune nimic.Imi mut privirea catre coridorul
care duce la sala unde nu am avut permisiunea de a intra.Ma intorc cu privirea
la mama si ii arat printr-un semn cu mana ca merg sa ma plimb.Putin ii
pasa,bineinteles.
Ma indrept pe
acelasi hol ,trecand dincolo de usi si ma regasesc pe un hol si mai mare.
Ma uit inapoi,sa
nu cumva sa fi gresit incaperea.Cand ma intorc,ma izbesc de cineva.
Ridica
din sprancene si zambeste vag.
-I-imi pare rau.Eu...
-Nicio problema,spune si pleaca mai
departe.
Ma intorc la mama,hotarata ca am gresit
coridorul.Cand ajung,doctora cu halat alb de mai devreme discuta ceva cu
mama.Nu pot sa le aud,asa ca ma grabesc in directia lor.
-Ce s-a intamplat? Intreb cu voce
aproape stinsa.
Doctora ma priveste trist si imi
mangaie obrazul.
-Prietena ta e in coma,dar dupa
standardele noastre,ar trebui sa se trezeasca intr-o saptamana.In orice caz,nu
va faceti griji.Situatia e sub control.Puteti merge acasa sa va odihniti.
Mama incuviinteaza,iar eu o privesc
inca pe doctora.Nu stiu daca ar trebui sa imi fac griji sau nu.Si
totusi,prietena mea cea mai buna e in coma ...
-Si mama ei ?intreb.
Un minut aproape.
-Mama ei...ma tem ca am pierdut-o.
~~~~~~~~~~~~~~
Multumesc frumos celor care o cititi si o comentati.
Nici nu stiti cat ma bucur ca imi sunteti alaturi :).
Va pup si ne auzim maine !
5 comentarii:
Emy imi place foarte mult povestea aceasta,sper ca o sa scrii in continuare la ea :),pentru ca e geniala,tu esti geniala <3 ! Sunt curios cum vor evolua lucrurile in continuare.Bravo ! :*
Imi place din ce in ce mai mult.. si vreau sa aflu ce se va intampla cu beka. Sper sa-si revina. ;))
Emy imi place foarte mult ce-ai scris pana acum<3 Esti talentata sa stii:*
Astept continuarea pentru ca vreau sa vad ce se intampla mai departe:D
E minunată! Stilul tău, draga mea best friend, este unicat. Asta-mi place la tine. Ești specială.
Ceea ce ai scris este special.
Nu mai este cazul să spun că ai talent, știi asta deja. Deocamdată trebuie să continui!:X
Abia aștept continuarea.
Și scuze că nu am putut-o citi imediat(știi de ce).
Te pup dulce, scumpo! Ai grijă de tine!
Foarte frumos, Emy! :) Imi place stilul tau alert si daca o s-o duci pana la capat cu siguranta ar fi o carte ce mi-ar placea la nebunie sa o citesc.
Deci sfarsitul m-a lasat pur si simplu masca:(. Mi-e groaza de cum va reactiona Beka atunci cand se va trezi din coma(?) si va afla ce s-a intamplat cu mama ei:(.
Dee.
Trimiteți un comentariu